În cadrul sistemului Bretton Woods, aurul a fost baza dolarului american, iar alte valute erau legate de valoarea dolarului american. Până în 1973, sistemul Bretton Woods se prăbușise. Țările erau atunci libere să aleagă orice aranjament de schimb pentru moneda lor, cu excepția legării valorii acesteia de prețul aurului. Să vedem ce este Acordul de la Bretton Woods și ce implicații a avut în trecut.
Care a fost acordul și sistemul Bretton Woods?
Acordul de la Bretton Woods a fost negociat în iulie 1944 de către delegații din 44 de țări la Conferința Monetară și Financiară a Națiunilor Unite care a avut loc la Bretton Woods, New Hampshire. De aici și numele „Acord de la Bretton Woods”. În cadrul sistemului Bretton Woods, aurul a fost baza dolarului american, iar alte valute erau legate de valoarea dolarului american. Sistemul Bretton Woods a luat sfârșit la începutul anilor 1970, când președintele Richard M. Nixon a anunțat că Statele Unite vor înceta schimbul de aur cu moneda americană.

Imagine a sesiunii plenare a constituției Acordului de la Bretton Woods. Sursa: Istoria Rezervei Federale.
Explicația acordului și a sistemului Bretton Woods
Aproximativ 730 de delegați reprezentând 44 de țări s-au întâlnit la Bretton Woods în iulie 1944 cu obiectivele principale de a crea un sistem monetar eficient, de a evita devalorizările competitive ale monedei și de a promova creșterea economică internațională. Acordul și sistemul Bretton Woods au fost fundamentale pentru atingerea acestor obiective. Acordul de la Bretton Woods a creat, de asemenea, două organizații importante: the Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondiala. Deși sistemul Bretton Woods s-a dizolvat în anii 1970, atât FMI, cât și Banca Mondială au rămas piloni puternici pentru schimbul valutar internațional. Deși conferința de la Bretton Woods în sine a avut loc în doar trei săptămâni, pregătirile ei erau în desfășurare de câțiva ani. Principalii designeri ai sistemului Bretton Woods au fost faimosul economist britanic John Maynard Keynes și economistul internațional șef al Departamentului de Trezorerie al SUA Harry Dexter White. Speranța lui Keynes era să înființeze o bancă centrală mondială puternică care să se numească Clearing Union și să emită o nouă monedă internațională de rezervă numită bancor. Planul lui White prevedea un fond de împrumut mai modest și un rol mai mare pentru dolarul american, mai degrabă decât crearea unei noi monede. În cele din urmă, planul adoptat a preluat idei de la ambele, înclinându-se mai mult spre planul lui White.
Explicație despre cum funcționează Acordul de la Bretton Woods. Sursa: Grips.ac.jp.
Cum s-a întâmplat prăbușirea Bretton Woods
În 1971, îngrijorat de faptul că rezerva de aur americană nu mai era suficientă pentru a acoperi numărul de dolari în circulație, președintele Richard M. Nixon a devalorizat dolarul american față de aur. După o rulare a rezervelor de aur, el a declarat suspendarea temporară a convertibilității dolarului în aur. Până în 1973, sistemul Bretton Woods se prăbușise. Țările erau atunci libere să aleagă orice aranjament de schimb pentru moneda lor, cu excepția legării valorii acesteia de prețul aurului. Ei ar putea, de exemplu, să-și stabilească valoarea la moneda unei alte țări sau la un coș de valute sau pur și simplu să-l lase să plutească liber și să permită forțelor pieței să-și determine valoarea în raport cu monedele altor țări. Acordul de la Bretton Woods rămâne un eveniment semnificativ în istoria financiară globală. Cele două instituții Bretton Woods pe care le-a creat, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, au jucat un rol important în reconstrucția Europei după cel de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, ambele instituții au continuat să-și mențină obiectivele fondatoare, servind în același timp interesele guvernelor mondiale de astăzi.
Datorii externe în dolari și prețul aurului din 1951 până în 1975. Sursa: CEPR.